Interviu: Irina Lencauţan…Am ales să fac un proiect de caritate!!!

24 Mar

E o persoană energică, interesantă şi faină. Am stat la o ceşcuţă de vorbă. Am rămas impresionată că oamenii fac lucruri măreţe nu pentru interese, ci primesc plăcere cînd munca lor este răsplătită cu zîmbetul inocent al copilului.

Sunt foarte curioasă să aflu despre Proiectul  „Dăruieşte un zîmbet” zi-mi şi mie cum totul s-a început?

Ideea Proiectului a început anul trecut, cînd am făcut ELA (European Leadership Academy). Eram iniţial 20 persoane  care participau la cursul dat. Deoarece nu știm să prețuim ceea ce ni se oferă gratis, trainerul nostru Peter-Vlad Ianusevici, a decis să plătim pentru fiecare modul cu 20 lei. Iar acești bani să fie depozitați, ca ulterior să realizăm ceva. În decurs de un an am strîns 6000 lei. Când a fost inițiat cel de-al doilea grup al ELA, care adunase și ei o anumită sumă,atunci am decis că e timpul să facem ceva cu aceste finanțe. Uite  aşa peste noapte s-a născut ideea  de a dona banii unui orfelinat, mai ales că iubesc copii. Am ales unul care e mai îndepărtat de capitală şi anume Şcoala Auxiliară Internat Grinăuţi-Moldova, care se află la 250 de km. Am vizitat cu 2 săptămâni înainte de eveniment ca să facem cunoștință cu copiii și cu necesitățile lor, ca ulterior să știm în ce să investim timp și finanțe.

Ai lucrat doar tu sau ai avut o echipă?

Desigur că am avut o echipă mare și tare bravo ! Cineva s-a implicat activ, cineva mai pasiv, dar cu toții au depus suflet. Au fost cei care au mers în vânzări, adunând daruri pentru copii. Aici aș vrea să le mulțumesc acelor companii, care au fost deschise spre colaborare : Zikkurat care a oferit reducere de 10 % la unelte de grădină și la un tros de apă, de care avea nevoie orfelinatul ; firma Becor ne-a acordat mărfuri de 27 000 lei ; TransCom Service a acordat unelte de 1500 lei ; o firmă particulară a donat caiete și creioane ; Nicolae Dabija ne-a oferit câteva cărți și haine, am primit și lengerie de la TAGAER, fundițe pentru păr, ect. Transportul a fost acordat de “Misiunea fără frontieră“. Au fost familii care au oferit  haine şi încă foarte multă lume ne-a ajutat cu ce au putut.

Ai întîlnit careva probleme?

Unul a fost! Și acesta era TIMPUL. Timp am avut doar 2 săptămîni pentru a pregăti totul. În ultima zi practic am făcut mai multe. La lecţii nu prea mergeam, vedeam doar profesorul şi ziceam : Astăzi domn profesor nu mă mai vedeţi:)))

Ce te-a ajutat să mergi şi să “scoţi’ bani din companii ?

În primul rând, după ce vezi acei copii, nu ai cum să te opreşti, apoi experienţa mea de lucru din anii precedenţi.  Mergeam cu proiectul propriu zis, anexate fiind și poze,  le argumentam forte de ce au nevoie de ajutorul vostru. Undeva uşile se închideau, în altă parte se deschideau. Mi-am luat multe obligaţii. Dar mereu ziceam : Noi o să reuşim!  Mi-a plăcut faptul că și cei din Moldova sunt receptivi, ne ajutau şi aveau dorinţa asta în ochi de a face un bine.

Apropo nu ai apelat la o instituţie din străinătate pentru ajutor?

De ce trebuie să aşteptăm donaţii din străinătate ? Oare la noi în țară nu-s suflete bogate și darnice ???

Cum au reacţionat prietenii tăi că participi la aşa ceva?

Am primit susţinere. Deşi mulţi îmi ziceau că sunt nebună, căci aveam cearcăne, eram mereu pusă pe foame. Dar în general sunt mulţi care doreau să ajute. Colegii mei împachetau cadouri, au adus şi jucării. Părinţii m-au susţinut cu un cuvînt potrivit şi le mulţumesc pentru asta.

De ce ai ales să organizezi  acest proiect?

Am în spatele meu 7 ani de voluntariat. Apoi am făcut şi jurnalismul care m-a implicat în diferite activităţi de acest gen. Un exemplu viu, pentru mine e Andreea Marin, am admirat dintotdeauna modul ei de a se dărui. După Școala de Jurnalism pe care am făcut-o în paralel cu clasa X, am fost invitată să predau un curs de jurnalism din cadrul ONG-lui STOICII, pentru persoane cu desabilităţi fizice.De aici a început dragostea de fi alături de cei mai triști ca noi.

Îmi arăţi şi mie ziua cînd a fost debutul vostru la orfelinat? Cum a fost ? Ce aţi adus?

Noi am venit nu doar pur şi simplu cu cadouri, dar şi cu un spectacol de Revelion. Am pregătit o adevărată poveste pentru copii. Am implicat copiii la împodobirea bradului. Ne-am mascat în personaje din povești, am adus un Moș Crăciun și o Albă ca Zăpada, un Lup, o Vulpe, o Maimuță și multe cadouri… maşina era arhiplină.

Recent am avut o discuție cu Directorul orfelinatului, dl Veceslav, care a spus cuvinte importante : « uite că ei nu vă ţin minte acum la faţă, dar nu pot uita acel revelion pe care l-aţi dăruit în acea zi ».

This slideshow requires JavaScript.

Uită-te ce ei fac cu mînuţele lor.

Cu ce trăieşti, mai ales că a exista în Moldova e deficil dar încă şi să mai participi la astfel de proiecte necesită timp, cheltuieli?

Pînă acum m-au susţinut părinţii și continuă s-o facă, de fapt. Am fost şi în Moscova, am lucrat acolo 3 luni. Am participat la careva proiecte, de unde primiam remunerări, în anul 2010 am fost angajată în prima jumătate de an ca Clients Communication Executive, iar  apoi la alt job – Agent pe Vânzări. Iar la moment sunt PR Manager la Acord Travel. Dar visul meu rămâne a fi – Radioul.

Ai avut uneori momente că vreai să laşi totul şi să dai mîinele în jos?

Nu ! Important era și continuă să fie așa, ca acei copiii să aibă o adevărată sărbătoare, să se bucure ! Iar eu mă bucur odată ce se realizează asta.

Un pic de personal, ce se aude acolo la tine?

Iubesc viața și oamenii din ea. Acum aş spune că sunt fericită fiindcă trecutul și prezentul meu sunt așa cum sunt. Orice dezamăgire este o nouă etapă de a mă descoperi pe mine, de a face lucruri mari. Iar ce se face, se face spre bine ! Mi-aș dori să am un spate care să mă susțină la greu, dar mai mult pentru a împărți cu el aceleași dorințe, vise, realizări și fericirea de a fi alături !

Ce faci în timpul liber?

DOOORM!!! Lenevesc când am puţin timp liber. Iar când am pauze sau doar o simplă dorință, neapărat fac o primblare prin parc, bucurându-mă de orice sclipire de soare, frunză verde  sau fir de iarbă… de parcă ar fi ceva exotic pentru mine.

Ce nu ai face nicodată?

Nu m-aş sinucide sau nu aş face avort ! Vreau să-i mulţumesc mamei care mi-a explicat că nimic nu este mai important ca viaţa ta şi cea pe care o dăruieşti !

Ce ai zice cititorilor care doresc şi ei să facă ceva de genul ăsta?

Să nu le fie frică ! Merită încercarea de a dărui din suflet, căci după să vezi în ochii celor pe care îi ajuți o bucurie imensă, ce este ca o răsplată pentru toată munca depusă. Am speranţa că într-o zi toate şcolile internat să se bucure de fiecare copil și să uite de necesități.

Viața e o carte pe care o scrim cu fiecare clipire din gene…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: