După 200 de ani, tehnica prin care pasărea colibri bea nectar a fost înţeleasă!

8 May


Cu ajutorul noilor tehnologii care au permis filmarea păsărilor colibri în timp ce beau apă s-a pus capăt unei controverse ce data de mai bine de două secole.

Deşi cercetătorii credeau iniţial că aceste păsări aspiră fluide cu ajutorul unor canale tubulare din limbă printr-o acţiune capilară, o nouă analiză arată că ele adună nectar prin răsucirea limbii.

Cu aripi care bat de până la 90 ori pe secundă şi cu peste 1200 de bătăi ale inimii pe minut, colibri depind de nectarul bogat în calorii. Aceste păsări pot consuma cu uşurintă într-o zi o cantitate de nectar egală cu greutatea propriului corp. Un studiu a descris un colibri care cântărea 3 grame şi care într-o singură zi a băut 43 de grame de nectar, de 14 ori mai mult decât greutatea propriului corp.

Cercetatorii au crezut mult timp că acţiunea capilară (proprietate pe care o au lichidele de a se ridica sau de a coborî, fără intervenţii din afară, în tuburi foarte subţiri) a permis acestor păsări să bea cu o viteză foarte mare. Această idee a fost susţinută şi de forma limbii colibriilor.

Totuşi teoria menţionată anterior a lăsat urme de îndoială. Fizica capilară indică faptul că păsările colibri ar trebui să prefere lichide cu o concentraţie de zahăr de circa 20-40 la sută, din moment ce soluţiile mai dulci ar fi prea groase ca să poată fi aspirate. Cu toate acestea colibri preferă fluide de două ori mai dulci decât au calculat oamenii de ştiinţă.

Pentru a vedea cum beau aceste păsări, ornitologii Alejandro Rico-Guevara şi Margaret Rubega au confecţionat flori dintr-un material transparent şi au filmat cum se hrăneşte un colibri.

Video-ul rezultat a arătat cum în loc să extragă pur şi simplu nectar, canalele tubulare ale limbii se dechid în lateral atunci când ating nectarul. Când limba se retrage, tuburile se închid, transportând nectarul în cioc.

Acum că a fost înţeles modul în care se alimentează colibri cu nectar, cercetătorii doresc să afle cum reuşesc ele să înghită atat de rapid.

Rico-Guevara speră să dezluşească acest mister cu ajutorul unui microtomograf cu raze X, o versiune miniaturală a scannerului medical 3D. “Cu ajutorul imaginilor tridimensionale vom este posibil să observăm modul în care se mişcă limba pentru a extrage nectar,” a declarat acesta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: