Situaţie… Cum femeile gîndesc diferit de bărbaţi!!!

10 Jun


Să presupunem că un tip pe nume Radu este atras de o femeie pe nume Elena. O invită la un film; ea acceptă; se simt bine. Câteva seri mai târziu, o invită la cină şi iar se simt bine împreună. Continuă să se întalnească în mod regulat şi după o vreme nici unul din ei nu se mai vede cu altcineva.

Apoi, într-o seară cînd se duc spre casă, un gînd îi trece Elenei prin minte, şi fără să se gîndească prea bine, spune cu voce tare, “Îţi dai seama că azi se fac şase luni de cînd ne vedem?” Linişte în maşină. Pentru Elena, este o tăcere acută. Se gîndeşte: Doamne, mă gîndesc dacă l-a deranjat că am spus asta. Poate se simte restrîns de relaţia noastră; poate crede că încerc să-l împing în vreo obligaţie pe care nu o doreşte, sau de care nu este sigur.

Iar Radu gîndeşte: Doamne. Şase luni.

Gîndurile Elenei zboară: Dar, hei, nici eu nu sunt sigură ca vreau acest fel de relaţie. Cîteodată aş vrea să am mai mult spaţiu, să am timp să ma gîndesc dacă chiar vreau să continuăm relaţia în acest sens, îndreptându-ne sigur spre… Adică, spre ce ne îndreptăm? Doar ne vom întîlni şi vom păstra acest nivel de intimitate? Ne îndreptăm către căsnicie? Către copii? Către o viaţă împreună? Sunt eu pregătită pentru un astfel de angajament? Chiar cunosc această persoană?

Radu gîndeşte: Asta înseamnă că a fost… să vedem… în februarie am început să ne vedem şi a fost chiar după ce mi-am luat maşina, ceea ce înseamnă… off… trebuia să schimb uleiul de mult.

Elena… în valuri: S-a supărat. Văd asta pe faţa lui. Poate că interpretez greşit. Poate vrea mai mult din relaţia noastră, mai multă intimitate, mai mult angajament; poate a simţit, înainte să fi simţit eu, că simţeam o oarecare rezervă. Da, sunt sigură că asta este. De aceea nu vrea să spună ce simte. Îi e teamă să nu fie respins.

Radu: Şi o să îi pun să se uite la transmisie iar. Nu îmi pasă ce spun cretinii aia, nu merge bine. Şi ar face bine să nu mai dea vina pe vremea rece de data asta, sunt peste 30 grade afară, iar maşina asta merge parcă ar fi maşină de gunoi şi le-am dat hoţilor o groază de bani!

Elena gîndeşte: Este supărat. Şi nu îl condamn. Şi eu aş fi supărată. Doamne, mă simt atît de vinovată că îl fac să treaca prin asta, dar nu pot să nu simt ceea ce simt. Pur şi simplu nu sunt sigură.

Radu: Probabil vor spune că garanţia este doar de 90 zile. Exact asta vor spune, jigodiile.

Elena gîndeşte: Poate sunt prea naivă, aşteptînd un cavaler călare pe calul lui alb, cînd de fapt stau lîngă o persoană normală, o persoană cu care îmi place să fiu, o persoană de care chiar îmi pasă, o persoană căreia pare să îi pese de mine. O persoană care suferă din cauza egocentrismului meu, fanteziilor mele romantice de şcolăriţă.

Radu gîndeşte: Garanţie? Vor garanţie? O să le dau naibii o garanţie. O să iau garanţia lor şi o să le-o bag…

“Radu,” zice Elena cu voce tare.

“Ce?” zice Radu, tresărind.

“Te rog, nu te tortura aşa,” zice ea, cu ochii care începeau să se umple de lacrimi. “Poate n-ar fi trebuit… O Doamne, mă simt asa de…”

(Se opreşte plîngînd în hohote.)

“Ce?” zice Radu.

“Sunt o proastă,” suspină Elena. “Vreau să spun, ştiu că nu există cavaleri. Chiar ştiu asta. Este o prostie. Nu există nici un cavaler şi nici un cal.”

“Nici un cal?” zice Radu.

“Crezi că sunt o proastă, nu?” zice Elena.

“Nu!” zice Radu, bucuros că ştie în sfîrşit răspunsul corect.

“Doar că… Doar că eu… Eu am nevoie de timp,” zice Elena.

(O pauză de 15 secunde, timp în care Radu, gîndind cît de repede poate, încearcă să găsească un răspuns sigur. În sfîrşit găseşte unul care crede că s-ar putea să meargă.)

“Da,” zise el.

(Elena, profund mişcată, îi atinge mâna.)

“Oh, Radu, chiar simţi aşa?” zise ea.

“Cum aşa?” zice Radu.

“Aşa despre mine,” zise Elena.

“Oh,” zice Radu. “Da.”

(Elena se întoarce spre el şi se uită fix în ochii lui, făcîndu-l să devină foarte nervos pentru ce ar putea spune ea mai departe, mai ales dacă implică un cal. În final ea vorbeşte.)

“Îţi mulţumesc, Radu,” zice ea.

“Îţi mulţumesc,” zice Radu.

Apoi o duce acasă. Ea se întinde pe pat, un suflet în conflict, torturat şi plînge pînă în zori, în timp ce Radu deschide o pungă de alune, deschide televizorul, şi imediat este puternic absorbit de o reluare a unui meci de tenis între doi cehi despre care nu a auzit niciodată. O mica voce din adîncul minţii îi spune că s-a întîmplat ceva important acolo în maşină, dar este destul de sigur că nu va putea înţelege niciodată ce, aşa că se gîndeşte că este mai bine să nu-i de importanţă.

A doua zi Elena îşi va suna cea mai buna prietenă sau poate două din ele, şi vor vorbi despre această situaţie timp de şase ore în continuu. În detaliu, vor analiza tot ce ea a zis şi tot ce el a zis, trecând peste asta iar şi iar, analizînd fiecare cuvînt, expresie şi gest pentru subînţelesuri, luînd în considerare orice ramificaţie posibilă. Vor continua să deschidă acest subiect, din cînd în cînd, timp de săptămîni, poate luni, neajungînd niciodată la o concluze definitivă, dar nici neplictisindu-se niciodată de subiect.

În acest timp, Radu, în timp ce joacă tenis cu un
prieten comun de-al lui şi al Elenei, va face o pauză chiar înainte de a servi şi va spune:

“Nelule, Elena a avut vreodată un cal?”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: