Gânduri…by Emilia

10 Jul


De atîtea ori de cîte îţi v-a trece prin cap că mă cunoşti…..gîndeşte-te mai bine..pentru că ..niciodată..niciodată nu vei pătrunde în adîncul sufletului meu…..nu e lakăt..nu e înkuiat…doar că..nu eşti în stare să priveşti mai departe de nevoile şi egoismul tău….nu e nevoie de mai multă prefăcătorie….nu mai e nevoie de fraza:”păpuşikă..te înţeleg”…atît de fals..atît de fals sună aceste cuvinte…atît de fals încît îţi taie urechea în mii de bukăţele….şi asurzeşti…sufletul asurzeşte şi se zbîrceşte de superficialitate…..
De fapt..nu e de mirare….într-o lume nebună..care se goneşte după lukruri materiale şi nevaloroase…o lume prefăcută….lipsită de valori…de dragoste…o lume ce se concepe zi de zi..cu fiece răsărit din ideea :”de unde să iau bani?”;”cu cine să mă culc azi?’………..unde s-a pierdut însă dragostea…..mmm..sună frumos….ba nu..a sunat frumos….da..nu m-a greşesc..la trecut….pt că nimik nu mai e ca altadată….totul e trecut..
Şi tu..cel care citeşti aceste rînduri..de cîte ori te-ai oprit din mers şi ai privit cerul?de cîte ori ai zis..o..Doamne…..cît e de frumos tot ce ai creat….cît e de dulce şi inocentă iubirea….îmi permit să presupun că niciodată….ei uite că sper că o ve-I face cîndva..şi o să îţi dai seama cît e de frumoasă lumea..dar..în acelaşi timp îţi ve-i da deama cît eşti de singur în acest moment pe faţa pămîntului….pentru că în acest moment cei care te vor vedea uitîndu-te spre cer..ca un nebun însetat de libertate,dragoste şi frumos….v-or spune că eşti un retardat…şi vei fi singur în imensul ăsta frumos..şi neatins de nimeni…\
Am încetat oare să mai cred în dragoste..greu de răspuns…cred…încerc să cred în fiece dimineatză cînd deschid okii…pentru că cînd îi deschid..alerg întîi de toate spre geam.să văd cum îmi zîmbeşte soarele….sau cum plînge ploaia după geam..de durere….de tristeţe..de singuratate….
Cineva îmi spunea o dată..nu e neapărat să ieşi să te plimbi cu cineva ca să observi frumuseţea lumii…adevărat,.,…poate e chiar mai eficient..pt că singur fiind…observi toate mărunţişurile…aşa şi am făcut..
Într-o seară..posomorîtă….cînd nu mai aveam pe cine suna să iasă la o mikă gură de aer….am ieşit…ca o lunatikă…singură..într-un oraş imens….pe străzile întunekate..luminate de un felinar pe ici colea….păşeam….păşeam cu frika..pt că îmi era frikă de necunosctutul de după colţ..dar îmi dădeam seama bine că nimik nu poate fi mai straşnik ca necunoscutul.şi dacă am hotărît să ies..trebuie să o fac..să merg mai departe..păşeam..de parka în gol….feţe necunoscute şi sumbre pe drum….fiecare în grabă sa cu problemele sale în minte….probabil eram unika care neavînd ce face..sau poate sătulă de tot ce trebuie să fac…a ieşit pe străzile aglomerate..şi totuşi pustii…dar nu îmi mai pasă.nu îmi mai pasă nici de ploaia măruntă care a ieşit să mă însoţească în singuratea mea..şi care atîngîndu-mi părul..îl transforma în bukle….de ce să îmi pese?
mda…am revenit acasă..doar pt că îmi era frikă de bezna care cobora peste oraş tot mai repede şi mai greoi…..dar..atît de mult nu îmi doream să mă întorc în cei 4 pereţi…..4 pereţi….care îmi cunosc însă toate durerile…toate momentele de bukurie..de slăbicune…de înfrîngere….îmi pare că cei mai trişti sunt ei..pereţii de la gazda aceasta….pt că ei au fost martorii tăcuţi ale celor mai grele momente din viaţa mea….ei au văzut lacrimile de durere ce îmi sfişiau inima şi se rostogoleau pe obraz…din cauza unei iubiri tîmpeşti..dar pt care am dat totul….ei au fost ce-I care mi-au urat la multi ani la 20 de ani….ei au fost ce-I care îmi ţineau de urît în nopţile cînd învăţam pînă dimineatza….ei erau cei care mă petreceu în fiece zi la universitate…
Departe..departe au ramas ei…departe sunt eu..dar sentimentul ăsta de tristeţe nu mă lasă..atîta lume în jur..şi nimeni..nimeni în jur care să……înţeleagă…..sau nu..mai bine zis să încerce să înţeleagă..pt că astăzi…nu…nimeni..nu mai vrea…da ,NU VREA..nu că nu poate să înţeleagă…..
Asta e..să mă resemnez?nu..nu vreau….pt că nu pot să las aşa ceva..strig către tine..cel care a şters ce a fost mai frumos din inima mea…DRAGOSTEA…deshide ochii şi nu mai provoka durere altora ca mine..care îţi dăruiesc sufletul…strig către tine ..trecătorule…nu merge nepăsător alături de cineva ce se cufundă în nămol…dă-I o mână de ajutor..nu pentru că aşa se cuvine…ci pentru că o să ai şi tu nevoie cîndva..strig la tine ploaie…..nu mai plînge..nu mai lăsa urme pămîntului….pt că el e singurul care deja ştie ce vrei să spui..plîngi..pe umerii oamenilor..poate vor deschide ockii şi vor înţelege durerea ta….
Cuvintele se aştern pe foaie la întîmplare….e o seară ca multe altele..stînd în faţă internetului..privind la lista de prieteni de pe sait…şi dîndu-mi seama că doar 2, 3 din ei sunt cu adevărat prieteni..rostul celorlalţi?…nu ştiu..poate de frumuseţe..poate în speranţa că o dată unii îţi vor scrie:”bună.cum la tine?”…şi această frază nu va fi urmată de o rugăminte….ci doar va fi scrisă cu intenţia de a afla întradevăr ce faci…..minune…..ar fi desigur..dar..de fapt..toată viaţa suntem în aşteptarea unei minuni…în orice moment..eu aştept mîine o minune la examen….mîine o să aştept un alt mirakol…aşa e zi de zi…la fiecare din noi….doar că puţini mai au puterea să recunoască acest lukru…..mulţi crezînd că e o dovadă de slăbiciune..nu e ,dragii mei….credem în minuni şi le aşteptăm pt că viaţa nu ne oferă o altă alinare..decît speranţa ca mîine va fi mai bine….

Uite aşa m-am aşezat într-o şagă..şi am scris aceste cuvinte ..la întîmplare…doar pt că sufletul meu…încearcă să strige şi se înăduşa….tu..cel care citeşti aceste rînduri..nu mă judeca prea aspru/…pt necoerenţă….sau că nu am terminat nişte gînduri…şi nu am pus nişte virgule sau puncte acolo unde era nevoie..te las să le pui tu…te las să contemplezi lumea…să o o kauţi şi înţelegi în felul tău….dar fă-o neapărat..nu citi şi trece nepăsător…e zbuciumul unui suflet doar…..dar cum ramîne cu zbuciumuul tău…?.
Degetele au obosit de tapat….okii se îneakă în lakrimi….dar sufletul şi mintea gîndesc mai limpede ca oricînd..ce să fie oare?mă maturizez?nu ştiu..dar am impresia că sufletul meu în cei cîţiva ani de studenţie au îmbătrînit cu 10 sau chiar 20 de ani..mă simt fără forţă..şi fiece zi caut în okii tăi..în okii lor un fir de care să mă agăţ….trăiesc zi de zi….sperînd că mîine va fi mai bine…trăiesc pt că părinţii şi Dumnezeu a hotărît că voi trăi…
Totul este efemer….toate vor trece….dar cînd vei citi aceste rînduri….gîndeşte-te şi tu..şi aduţi aminte..dacă m-ai cunoscut..că a trăit o nebună..nebună de dor,dragoste şi viaţă….care în ajunul examenelor aşeza aceste rînduri pe foaie…îşi aşeza inima pe foaie.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: