Ce moşteneşte copilul de la mamă?

12 Dec

Micuţii, oare ce moştenesc de la mamă? 

Există gene dominante la mamă care îşi pun amprenta în dezvoltarea ulterioară a copilului. De la inteligenţă, podoaba capilară, greutate, talent şi până la anumite boli şi condiţiii medicale; toate sunt moştenite pe cale ereditară de la mămici.

Ce se moşteneşte pe cale eriditară:

Inteligenţa

Se pare că inteligenţa este moştenită pe cale maternă. Genele cu care vine mama în bagajul genetic al copilului sunt esenţiale în dezvoltarea creierului bebeluşului. Aşadar, dacă vreţi să aproximaţi cam cât de inteligent va fi copilul, atunci analizaţi cât de inteligentă este mămica.

 Greutatea

Greutatea copilului la naştere, dar şi cea din copilăriei şi de la maturitate sunt influenţate de codul genetic matern. Acesta are un impact puternic mai ales pentru fetiţe. Astfel că, dacă tu eşti supraponderală, există mari şanse ca şi copilul tău să ajungă, în timp, la o asemenea greutate.

Obiceiurile alimentare (dieta)

Cercetătorii au descoperit că mămicile influenţează şi obiceiurile alimentare ale copiilor. Astfel că, dacă ţie nu îţi place să mănânci un anumit aliment, este foarte probabil ca el să nu existe nici între preferinţele culinare ale copilului.

Talentul

Dacă eşti talentată într-un anumit domeniu şi ai cultivat aptitudinile cu care eşti înzestrată, există mari şanse ca şi micuţul tău să aibă o predispozitie spre acelaşi talent.

Menopauza

Şi perioada în care fetiţa ta va intra la menopauză este o moştenire genetică. Specialiştii au descoperit că există o diferenţă de doar 1-2 ani în ceea ce priveşte intrarea la menopauză  între mame şi fiice. Este important de ştiut acest lucru, mai ales pentru a identifica cam cât de lungă va fi perioada fertilă a fiicei tale.

Părul

Evoluţia creşterii şi caracteristicilor părului la fetiţe este o moştenire genetică provenită de la mămici. Astfel că, dacă ai un păr des şi sănătos, şi micuţa ta va moşteni un fir sănătos şi puternic şi va avea o podoabă capilară frumoasă. Creşterea şi sănătatea părului copiilor este afectată şi de alţi factori, independenţi de genele moştenite de la mămici (de la medicamente, alimentaţie, produse cosmetice etc.).

Sindromul premenstrual

Dacă suferi de sindrom premenstrual sever şi ai parte de simptome inconfortabile înainte de menstruaţie (dureri de cap, greaţă, crampe abdominale severe etc.), este posibil să i le transmiţi şi fetiţei tale atunci când va ajunge la pubertate.

Cancerul de sân

Există mai multe boli care pot fi moştenite pe cale ereditară, însă dacă vorbim de o moştenire genetică esenţială de la mamă la copil, cancerul la copil este pe primul loc. Astfel că, dacă tu ai suferit sau vei suferi de cancer la sân, există şanse şi o predispoziţie mai mare ca şi copilul tău (fetiţă, în principal) să îl facă.

Migrenele

Exista o genă declanşatoare de migrene în codul genetic al mamei care se poate transmite copilului în proporţie de aproape 80%. Astfel, riscul ca şi micuţul tău să sufere de îngrozitoarele dureri de cap fără oprire este foarte mare.

Depresia (şi alte boli psihice)

Există mai multe boli psihice care se transmit ereditar, unele de la mamă, altele de la tată. Depresia pare să fie o consecinţă genetică a mamelor, însă riscul este foarte mic, spun specialiştii, şi poate fi combătut prin măsuri eficiente.

De asemenea, dacă mama suferă de Alzheimer sau altă boală psihică cu transmitere genetică, atunci riscul ca şi copilul să o facă este destul de mare. Unele boli au un procent mai crescut de transmitere şi manifestare la copil decât altele.

O parte din personalitate

Copilul moşteneşte şi o parte din personalitatea mamei. De exemplu, temperamentul este o parte a personalităţii pe care bebeluşul o va moşteni de la tine.

Sursa: copilul.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: