Archive by Author

Cine comandă muzica la Chişinău, sau expulzarea ambasadorului Rus între mit şi realitate.

4 Jan

Toate comentariile, articolele, cererile de reacţii oficiale şi neoficiale care au precedat tragicul omor de la Vadul lui Vodă, unde Vadim Pisari, un tânăr de 18 ani, a fost omorât cu sânge rece de către un militar din forţele pacificatoare de pe Nistru, îmi aduce aminte de un banc vechi, sovetic. „Ultimele cuvinte ale lui Alexandr Matrosov au fost: Cine m-a împins???”

Îmi place cum instituţiile de presă de la Chişinău au început idolizarea, şi eroizarea tânărului, care din cea mai nefericită întâmplare, sa dovedit a fi la volanul unei maşini într-un loc nepotrivit, făcând o acţiune nepotrivită situaţiei (adică nu s-a oprit).

(a)Politizarea la maxim de către jurnalişti şi analişti a tragediei provoacă, pe alocuri, chiar şi greaţă. Un oarecare politician, de aici de la Chişinău, a declarat, chiar de a doua zi, că gata, mai mult nu se poate aşa. Cerem reuniunea de urgenţă a formatului 5+2, pentru a pune pe prim plan înlocuirea militarilor pacificatori cu civili. Dacă mai amănunţit aici, politicianul dorea nu alt ceva decât să schimbe hainele pacificatorilor.

Interesant, la ce se gândeşte acest lider de partid? Cum poate cere de urgenţă o asemenea convocare, când la Tiraspol nu până la urmă s-a schimbat puterea? Când încă nu este clară albia, pe care va curge procesul de reglementare a conflictului. Ştie el oare acel politician cîtă muncă s-a depus pentru reânceperea negocierilor acum toamna, după ce au fost îngheţate câţiva ani?…

Dar nici presa, să nu credeţi că şade degeaba. Aici, un jurnalist (nu voi da nume din profunda stimă pentru maestru) a scris astăzi că, citez, „Până acum, anumite voci declarau că R. Moldova este condusă de la București. Crima de la Vadul lui Vodă a pus toate lucrurile la locul lor: R. Moldova este condusă de la Chișinău. Dar de un rus…” Aş dori, prieteneşte, să amintesc colegului jurnalist, că un proverb, de al nostru, vechi spune că: „cine comandă muzica acela joacă”…

Despre situaţia în care s-au nimerit a fi politicienii moldoveni

În ceea ce îi priveşte pe politicienii de la Chişinău, situaţia lor este foarte delicată. Pe de o parte este opinia publică, care mai înseamnă şi electorat. Această opinie publică cere ca cel care a tras să fie pedepsit, cere expulzarea ambasadorului rus din Republica Moldova cu acordarea titlului de „Persona non Grata”, cererea oficială de a retrage armata a 14-a de pe teritoriul Transnistriei. Pe de cealaltă parte, însă, şade Kremlinul. Aici este mai delicat, deoarece aceştia nu cer nimic. La ei este totul mai simplu, ei au grijă să-i aducă aminte lui nenea politician, că de câteva zile contractul la gaz cu Republica Moldova a expirat şi altul nu a fost încă semnat. Iar vorba veche, nu dee Domnul ca în bucată e iarnă să laşi „electoratul” fără gaz, că te mănâncă de viu.

Da, este nu una din cele mai delicate situaţii, şi nici pe departe nu este uşor să adopţi o poziţie oficială.

Întradevăr, după cele întâmplate, ar trebui ca ambasadorul rus să fie expulzat, să fie sensibilizate marile puteri care participă la negocierile 5+2, pentru a retrage armata a 14-a din Transnistria, doar că, nu atunci când supraveţuirea noastră depinde de Rusia.

Este uşor a cere, mai greu este să ştii ce să ceri, cum să ceri, şi când să ceri.

P.S.

Îmi cer scuze de la cititori că nu am menţionat unele nume în materialul prezentat. Motivul este stima profundă care o am pentru unele persoane ale căror nume nu le-am pronunţat.

By Sergiu Bercaru

Advertisements

Putin vrea să revină la ora de iarnă

19 Dec

Premierul rus, Vladimir Putin este supărat rău pe… timp. Potrivit lui, anume faptul că Federaţia Rusă a renunţat la trecerea la ora de iarnă, prin decretul preşedintelui Dmitri Medvedev, a făcut ca popularitatea partidului politic „Edinaza Rosia” să scadă.

După cum relatează hotnews cu referire la surse din anturajul lui Putin, Guvernul rus caută diferite posibilităţi pentru a reveni la vechea practică de trecere la ora de iarnă.

După mai multe discuţii cu societatea prin intermediul mass media, Putin a ajuns la concluzia că anume această decizie a preşedintelui rus Dmitrii Medvedev a cauzat nervozitate în rândurile societăţii ruse, fapt care a dus la scăderea popularităţii partidului.

By Sergiu Bercaru

Să fie oare Votul Alb din 16 curent „treaba” unui spion?

19 Dec

Hai că-i bună. Povestea cu „votul alb” capătă proporţii nevisate nici de autorul acestui truc.

Primul care a pornit investigaţii în depistarea votantului cu pricina este nimeni altul decât deputatul liberal-democrat, Veaceslav Ioniţă. Imediat după ce comisia parlamentară a anunţat despre nevalabilitatea unui buletin de vot, Ioniţă a îndemnat pe profilul său de pe facebook internauţii să pornească o anchetă în depistarea deputatului cu pricina.

Tot în data de 16 decembrie pe mai multe bloguri se scria că autorul votului nevalabil ar fi nimeni altul decât Mihai Godea. Aceasta deoarece liderul PAD nu ar fi arătat obectivelor presei buletinul, lucru care ar fi demonstrat participarea reală a acestuia la vot.

A doua zi după alegeri şi fostul candidat la funcţia de preşedenţie, Marian Lupu, a găsit de acum doi „bănuiţi” în povestea cu pricina. Acesta a declarat, pentru presă, că este sigur că „fapta cu votul fals” este făcută ori de Ion Butmalai ori de Alexandru Cimbrinciuc. Se vede că ştia el, preşedintele democraţilor, Marian Lupu, ce ştia.

Adevăr să fi fost, sau provocare, nu se ştie. Cert este faptul că azi, cei doi deputaţi  menţionaţi de către Marian Lupu au ieşit în faţa presei cu declaraţii apetisante povestei. Aceştia au spus că nu mai au de gând să se supună „ordinelor de sus” în ceea ce priveşte candidatura lui Marian Lupu la funcţia de şef al statului, şi nu mai au de gând să îl susţină, dacă acesta din urmă va candida repetat la turul doi.

Mai mult decât atât, în cadrul şedinţei de astăzi a legislativului, cei doi deputaţi de pe listele PLDM i-au cerut lui Marian Lupu să îşi ceară scuze publice şi să-şi retragă declaraţiile făcute anterior la adresa lor. Potrivit lor, acuzaţiile primite sunt foarte supărătoare.

Dar staţi aşa! Rece cum se pare, nu a rămas nici deputatul PAD, Mihai Godea. Acesta a venit azi într-o conferinţă de presă cu noi detalii în falsificarea votului. Astfel, potrivit lui Godea, acel „David Copperfield” al Moldovei vine din partea PLDM-ului. De asemena, Godea a declarat că „deputatul Bond” a folosit un stilou a cărei cerneală se evaporă într-o anumită perioadă de la aplicarea acesteia. Astfel, deputatul PAD a explicat valabilitatea buletinului în faţa obectivelor şi nevalabilitatea acestuia la numărare.

De asemenea Mihai Godea a mai dat asigurări că el a votat pentru candidatul AIE. În ceea ce priveşte demonstrarea buletinului de vot, Mihai Godea a spus că nu a făcut-o din motiv că nu vrea să participe la „comedia care s-a produs vineri în holul Parlamentului.”

Părerea autorului

Interesant îmi este oare cine va ieşi cu următoarele detalii în dosarul „votul alb”? Oare de cât timp mai au nevoie politicienii noştri pentru a înţelege un lucru simplu ca bună ziua, că de acum este timpul să se apuce de căutat soluţii şi nu de căutat vinovaţii.

By Sergiu Bercaru

„Ultimatumul de bun simţ” al unui Dodon supărat

19 Dec

Un ultimatum, şi nu unul obişnuit şi banal, dar unul de BUN SIMŢ a înaintat proaspătul lider socialist din Republica Moldova, Igor Dodon, Alianţei de Guvernare. Mai mult sau mai puţin groaznic, mai mult sau mai puţin ameninţător, Igor Dodon a publicat pe site-ul lui un text, în care cere AIE-ului să renunţe la candidatul lor la preşedenţie.

„Le oferim termen de până la 23 decembrie. Dacă până atunci AIE nu renunță la candidatura sa și nu acceptă negocierile privind identificarea unui candidat apartinic, noi vineri vom declara public decizia noastră finală”, se conţine în textul declaraţiei.

De asemenea, socialistul Igor Dodon a mai adăugat că conform deciziei luate în urma congresului al X – lea al socialiştilor, grupul condus de el rămâne pe propriile poziţii anterioare, adică pentru o candidatură la funcţia de preşedinte apartinică, şi care să convină tuturor părţilor implicate în jocul puterii.

În ceea ce priveşte candidatura AIE, Dodon a subliniat că aceasta nu este alt ceva decât o provocare intenţionată a alegerilor anticipate.

Părerea autorului

Dacă aţi fost atenţi, la sigur aţi observat că Dodon a dat ultimatumul fără a spune ce urmează în cazul neîndeplinirii acesteia. Lasă aşa o impresie a unui joc de copil mic, „dacă nu faci asta apoi….” şi mai departe nu ştie ce să spună.

De fapt, partea pozitivă a neclarităţii din mesajul lui Igor Dodon este aceea că a lăsat loc liber şi politologilor pentru a avea ce discută la emisiunile politice de la televiziunile moldave.

By Sergiu Bercaru

Moldova? Preşedinte? Pentru CE?

16 Dec

Cu toată dorinţa lui Marian Lupu de a fi preşedinte şi visul moldovenilor de a-l avea preşedinte, minunea nu a fost să fie. Încercările deputaţilor de astăzi de a alege capul Republicii Moldova s-au ales cu insucces total. Din cei 66 de deputaţi prezenţi la şedinţă doar 62 au votat, dintre care doar 58 pentru Lupu Preşedinte.

De fapt, povestea cu votarea şi nevotarea a început încă de ieri. Primul a dat startul deputatul PAD, Mihai Godea. Aceasta a reuşit să facă o listă cu 10 condiţii pe care le-a înaintat Alianţei pentru Integrare Europeană. Astfel, Godea a declarat că până nu va primi asigurări publice că condiţiile lui vor fi îndeplinite, acesta nu are de gând să voteze PRO.

Al doilea a ieşit în scenă, fostul comunist, actualmente socialist, Igor Dodon. Acesta a declarat ieri seara, într-o emisiune televizată că grupul din trei deputaţi condus de el va participa la vot, doar că va vota CONTRA candiaturii lui Lupu. Zis şi făcut, astăzi cei trei deputaţi socialişti, Igor Dodon, Veronica Abramciuc şi Zinaida Greceanîi au votat contra lui Marian Lupu, şi au demonstrat acest lucru arătând buletinele la ieşirea din cabina de vot.

Şi iată că aici, azi, în prima jumătatea a zilei a ieşit al treilea actor politic, care nu preferă alegerea unui preşedinte PCRM. După plenare comuniştilor de azi, Vladimir Voronin, a declarat pentru presă că s-a luat decizia ca fracţiunea comunistă să nu participe la alegerea preşedintelui. Cu toate acestea, partidul pe care îl conduce rămâne deschis pentru dialog, ca în turul doi să fie identificată o altă persoană pentru această funcţie, care să nu vină de pe listele partidelor membre AIE.

 Părerea autorului

Toate acestea fiind spuse, mie nu îmi rămâne decât să adaug că noi nici nu avem nevoie de preşedinte. Pentru ce? Suntem o ţară democrată. Iar democraţia oare nu este guvernarea tuturor? Aşa că, dragi concetăţeni bucuraţivă şi guvernaţi…. cât mai aveţi mandat căci dacă nebunii cei din Parlament se apucă şi aleg preşedintele rămâneţi fără mandat.

By Sergiu Bercaru

Horoscop Vărsător- ce te aşteaptă în anul 2012

16 Dec

Horoscop Vărsător – Caracteristici generale 2012

În acest an nativii din zodia Varsator vor avea ocazia să rezolve tot ce si-au propus în legătură cu casa. Vor putea să isi îmbunătăţeasca confortul în apartament sau chiar ar putea să isi schimbe casa. Şi relaţia cu părinţii se va îmbunătăţii considerabil. De asemenea, nativii din zodia Varsator vor avea unele realizări de care se va bucura întreaga familie. Începând din luna iunie 2012 şansa le va surâde într-o mult mai mare măsură şi tot ce vor încerca se va finaliza mai uşor şi mai repede. Vor fi mai optimisti, mai încrezători şi chiar mai fericiti. Domeniul cel mai favorizat va fi relaţia cu partenerul, dar şi activităţile de divertisment, aşa deci din punct de vedere sentimental nu vor avea de ce se plânge căci popularitatea celor nascuti in zodia Varsator în relaţia cu persoanele de sex opus va creşte considerabil. Şi relaţia cu copiii se va îmbunătăţii şi n-ar fi exclus ca familia nativilor din zodia Varsator să se lărgească prin apariţia de noi membrii. Din păcate, începând cu luna octombrie 2012 Saturn se va afla în zodia Scorpionului blocându-le într-o oarecare măsură iniţiativele. O perioadă ceva mai dificlă se anunţă a fi în plan profesional unde va fi nevoie de un efort susţinut pentru a realiza ceea ce si-au propus.

Sursa: zodii.ro

Căderea părului la bebeluşi !!!

16 Dec

Căderea părului la nou-născuţi este un lucru normal şi nu reprezintă nici un motiv de îngrijorare. Deseori, nou-născuţii îşi pierd părul în primele şase luni de viaţă.

Acest lucru se produce din cauza faptului că este necesară parcurgerea a două etape în creşterea părului: o etapă de creştere şi una de “odihnă”, după care cade. Perioada de creştere a părului durează în jur de 3 ani, iar cea de “odihnă” ţine circa 3 luni (deşi este normal şi dacă ţine între o lună şi 6 luni).

La nou-născuti, toţi foliculii intră în perioada de odihnă în acelaşi timp şi aşteaptă să crească noul păr.

Această cădere a părului se presupune a fi datorată modificării concentraţiei anumitor hormoni.

În perioada intrauterină, copilul are un nivel crescut de hormoni sexuali. După naştere nivelul lor scade drastic şi părul copilului cade.

Câteodată, copilul se naşte cu un păr des, drept, de culoare neagră. La câteva luni după naştere, acesta începe să cadă şi un nou păr, de altă culoare şi chiar textură, apare.

Dacă părul continuă să cadă şi după şase luni, acest lucru trebuie adus în atenţia medicului, putând fi un semn al unor probleme nutriţionale.

Dacă se întâmplă să observi că pe alocuri copilul tău are mult mai puţin păr decât în restul capului, fii atentă la pozitia in care obişnuieşte să doarmă.

Dacă obişnuieşte să doarmă în aceeaşi poziţie sau să stea cu capul sprijinit de spătarul scaunului, este posibil ca în acea zonă sa piardă mai mai mult păr.

Ce pot face?

Nu este nimic ce ai putea face în legătura cu căderea părului nou-născutului, atât timp cât este vorba despre cauza hormonală.

Dacă bebeluşului îi cade părul pe alocuri din cauza poziţiei în care doarme, încearcă să-i schimbi poziţia în somn. O idee ar fi aceea ca în fiecare seară să-l aşezi cu capul la un alt capat al patutului, aşa încât el va trebui să intoarcă capul de fiecare dată în altă parte pentru a-şi îndrepta privirea spre tine.

Ce e de făcut dacă bebeluşul este chel în totalitate?

Mulţi nou-născuţi sunt aşa! La o examinare mai atentă a scalpului, vei observa totuşi fire subtiri, mici şi deschise la culoare de păr, ca un puf. Bebeluşul poate rămâne aşa până la vârsta de un an. Până atunci, bucură-te de stilul uşor de aranjat.

Sursa: copilul.ro

Natalia Vodianova a prezentat propria colecţie de bijuterii !!!

16 Dec

În Paris, la Guerlain, a avut loc prezentarea colecţiei de bijuterii a modelului renumit, Natalia Vodianova. Colecţia a fost numită “A Russian Fairy Tale”. La acest eveniment au fost invitaţi doar persoanele apropiate, precum partenerul Antoine Arnault, moştenitorul a «LVMH», Christian Louboutin, Daniel Guerlain, Julia Fosty. Banii din vânzările bijuteriilor vor fi donate către propriul ei fond – “Naked Heart”.

Sursa: loveradio.ru

Turnul Eiffel a deschis un patinoar de sărbători !!!

16 Dec

La Turnul Eiffel a fost deschis un patinoar de 200 metri pătraţi . Are un design specific sărbătorilor de iarnă. Intrarea pe patinoar este gratuită şi acesta lucrează de la orele 10:30 până la 22 :30. Va fi deschis până pe data de 31 ianuarie. Astfel parizienii şi oaspeţii capitalei, au posibilitatea să danseze pe gheaţă şi să se răsfeţe cu ciocolată fiebinte sau vin fiert ce se oferă la cafenele de alături.

Sursa: horoshienovosti.com.ua

%d bloggers like this: